Daminuță s-a săturat să nu aibă șanse la Milan și vrea acasă!** Are însă o condiție: Poli să nu fie retrogradată în Liga III

Daminuță s-a săturat să nu aibă șanse la Milan și vrea acasă!** Are însă o condiție: Poli să nu fie retrogradată în Liga III
  • Publicat:
  • Actualizat:

Nu doar Marian Iancu și întreaga suflare bănățeană așteaptă
decizia TAS care să spună care va fi eșalonul în care va evolua
Poli Timișoara din sezonul viitor, ci și unul dintre cei mai
controversați fotbaliști din ultimii ani.

Fundașul Cristian Daminuță, aflat încă sub contract cu AC Milan,
este în vacanță și așteaptă data de 24 pentru a se prezenta la
reunirea „diavolilor”, ocazie cu care va afla și formația pentru
care va evolua sub formă de împrumut în stagiunea 2011-2012.
Fotbalistul și-ar dori însă o revenire la Poli Timișoara, formație
de la care s-a lansat în fotbalul mare.

„Momentan am contract cu AC Milan și aștept să văd unde voi
merge împumut, ca să am meciuri în picioare și să pot să cresc în
valoare. Sunt în vacanță deocamdată, dar, dacă nu voi găsi echipă,
în 24 ar trebui să mă prezint la Milano. Aștept un răspuns de la
impresar. Sunt și posibilități să mă întorc în țară, dar nu știu
deocamdată nimic sigur. Chiar și la Timișoara. Aș fi foarte onorat
să revin la echipa mea de suflet, unde am făcut primii pași în
fotbalul mare. Am vorbit și cu cei de la club. Numai ce s-au întors
din cantonament și aștept să vedem ce se va întâmpla”
, a
declarat Cristian Daminuță.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită starea marelui actor
Ce se întâmplă cu Florin Piersic, după ce a fost transportat la Matei Balș. Declarațiile medicilor pun într-o lumină diferită…
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Adio, PSG! Transferul lui Kylian Mbappe urmează să fie anunțat, după eliminarea din Champions League! Câți bani va câștiga
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Cum a fost suprins Florin Piersic în ambulanță?! Starea lui este clară
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
Anamaria Prodan, gestul de care vorbeşte toată lumea. Acum au apărut detaliile
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească tratamentul în orele următoare
Florin Piersic, primul mesaj după ce a fost transferat la Spitalul Matei Balș din Capitală. Medicii trebuie să îi stabilească…
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Satelitul care a orbitat Pământul NEDETECTAT timp de 25 de ani!
Ion Ţiriac a dat în judecată statul român. Suma uriaşă pusă la bătaie
Ion Ţiriac a dat în judecată statul român. Suma uriaşă pusă la bătaie
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România: „Fericită că am reușit să ajung”
Iulia Vântur și Salman Khan au decis să meargă pe drumuri diferite. Fosta vedetă Pro TV s-a întors în România:…
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a cedat în închisoare. S-a terminat
Cutremur în cazul Caracal. Gheorghe Dincă a cedat în închisoare. S-a terminat
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt tăcerea
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
„Fără wild-carduri pentru dopați!“: precedentul care spulberă speranțele lui Halep de a juca la French Open
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Dacia Duster 2024: „Poate chiar e o problemă că arată atât de futurist”
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul 13
Chefi la cuțite, 7 mai 2024. Alexandru Săbădeanu, cuțitul de aur al lui Orlando Zaharia, a fost eliminat din sezonul…